Archive for the category “Antreuri”

Ce mai rapida iahnie de fasole

Pentru grabitul din tine 🙂

fasole

Mancarea preferata a sotului meu este, de departe, iahnia de fasole – punct. Oricat as incerca eu sa il directionez spre alte feluri de mancare, spre alte gusturi, rezista cat rezista (maxim o saptamana), apoi intreaba: “Dar o fasole cand mai faci?” Sa nu ma intelegeti gresit, n-am nimic cu maria sa fasolea, dar numai gandul ca trebuie sa o las la inmuiat, apoi sa o fierb n ore, timp in care trebuie sa mai si schimb apa de cateva ori, ma exaspereaza. Eu sunt o femeie activa (hiper activa uneroi… din pacate pentru unii), iar pazitul oalei cu fasole mi se pare o corvoada greu de indurat. Unde mai pui ca in fiecare zi ajung de la serviciu indoita de foame si cum imi place sa mananc mancare proaspata in fiecare zi (dupa 5 ani de stat in camin si mancat mancare incalzita si rasincalzita, ti se cam ia), iahnia de fasole devine astfel inamicul numarul unu. Din fericire, in timp ce rasfoiam o carte de bucate englezeasca mi s-a aprins beculetul – nu cred ca se trezesc ei la 4 dimineata sa-si faca enghlish breakfast. Iar cum noua ne place foarte mult fasolea la conserva si o folosesc des in salate, am zis de ce sa nu incerc sa o fac personajul principal intr-o iahnie de fasole super rapida.  Si ghiciti ce, rezultatul a fost mai mult decat satisfacator. Deci daca va place fasolea la fel de mult cum ii place lui sau, o mancati pentru ca-i buna pentru organism (ca mine), incercati aceasta reteta fulger, veti fi uimiti.

Ne trebuie:

Cantitatile sunt pentru doua portii generoase

  • 2 conserve de fasole (400 g)
  • 4-5 felii bacon/sunca crud uscata (puteti bineinteles sa o inlocuiti si cu 150 g carnaciori taiati felii)
  • 1/2 ceapa
  • 2 cateti de usturoi
  • 3 linguri ulei de masline
  • 5 linguri de apa
  • o crenguta de cimbru
  • 1 foaie de dafin (optional)
  • sare
  • piper prosapat rasnit

Cum procedam

  • prajim intr-o tigaie incapatoare baconul (curatat de grasimea in exces) sau carnaciorii
  • dupa ce s-a prajit, scoatem din tigaie si dam deoparte
  • in aceeasi tigaie adaugam ceapa si usturoiul tocate marunt, uleiul si apa
  • lasaam sa fiarba pana cand ceapa se inmoaie si devine translucida (daca este nevoie, mai adaugati apa, dar nu lasati ceapa sa se prajeasca/arda)
  • cand ceapa s-a inmuiat, adaugam fasolea din cele doua consreve – una cu tot cu lichid, alta scursa. Daca va place mai lichida pastrati si lichidul din cea de-a doua conserva si adaugati-l pe parcurs
  • puneti crenguta de cimbru si foaia de dafin (daca foloisti) si lasati-le sa fiarba doar cat sa se infuzeze aromele
  • scoateti crenguta si foile, potriviti de sare si piper si gata.

fasole2

Pofta buna!

Pate de pastrav afumat

…cu paine proaspata facuta in casa

Intr-una din zilele trecute o prietena mi-a spus ca ei ii place sa gateasca retete de pe blogul meu deoarece chiar sunt rapide. Cand am lansat acest blog, chiar la asta m-am gandit: sa vin in ajutorul celor care  au o viata activa,  celor care iubesc mancarea, tin la sanatatea lor, le place sa manace acasa, dar nu au la dispozitie “tot timpul din lume” sa stea in bucatarie. E drept, printre randuri mai scap si cate o reteta care dureaza mai mult sau care contine ceva mai multe calorii, dar ce sa-i faci, frumusetea nu inseamna neaparat perfectiune, right?

Continuand cele scrise mai sus, vin in ajutorul celor care sunt atenti la ce manaca, nu sar peste micul dejun si manaca de cel putin doua ori pe saptamana peste. Deci… doua dintr-o lovitura ;). O reteta usoara inspirata din una dintre sutele de retete minunate pe care le redescopar in colectia mea Good Food.

1

Ne trebuie:

  • 200 g patrav afumat, curatat de piele si oase . Eu am incercat si cu macrou, de asemenea foarte bun
  • 1 ceapa mica taiata marunt
  • 200 g unt topit
  • piper proaspat rasnit
  • sare (doar daca pestele nu este sarat)
  • 2 lingurite pasta de hrean iute
  • cateva frunze de patrunjel, tocate

Cum facem

  • amestecam pestele curatat cu ceapa tocatra marunt si 50 g din untul topit, asezonam si pasam totul cu un blender, pana obtinem o pasta fina
  • restul de unt topit (dar nu fierbinte) il amestecam cu pasta de hrean si patrunjelul tocat marunt
  • distribuim pateul in vase mici sau cutii, dupa preferinta
  • nivelam cu ajutorul unei linguri, apoi adaugam untul cu hrean pana cand pasta este acoperita in totalitate

patepastrav

  • dam la frigider
  • consumam dupa ce s-a racit in toatalitate si untul s-a intarit

pate2

* Noua ne place sa il mancam pe paine taraneasca (cea din poza am primit-o cadou tocmai de la cineva din judetul Harghita). Va recomand minunatele paini facute de Andie si Margot, dupa ce le veti face prima data, nu va veti mai intoarce la painea din comert.

Pofta buna va doresc!

Mini tarte cu pere si branza de capra

Un gust de toamna frumoasa…

Cand eram mai mica toamenele insemnau inceputul scolii si frig; am mai crescut, ea a inceput sa insemne culori ruginii si melancolie; acum, de cand sunt mare 😉  inseamna gusturi, arome si bucurie. M-am schimbat eu sau s-a schimbat ea? Cred ca un pic din amandoua… Acum imi place toamna, o iubesc de-a dreptul (nu mai mult decat pe maria sa vara, dar o iubesc mult). O iubeste si fashionista din mine… si bucatareasa…. si sensibila… Fashionista pentru ca imi da ocazia sa-mi port pantofii pe care nu incetez sa mi-i cumpar, bucatareasa pentru ca ma incanta cu tot ce inseamna gust intens si memorabil, si sensibila pentru ca nu voi uita nicioadata ca acesta este anotimpul preferat al prietenei mele… cu care, din pacate, ma vad mult prea rar.

Iar acum, ca v-am povestit de ce imi place mie toamna, vreau sa va arat si o reteta dulce de toamna frumoasa. O reteta cu pere aromate si zemoase combinate perfect cu gustul intens al unei branze cremoase de capra.

minitarte3

Ne trebuie:

Ingredientele sunt pentru 16 mini tarte

  • 1 aluat de foietaj
  • 200 g branza cremoasa de capra
  • 8 pere
  • 1 ou
  • 1 lingura zahar tos
  • 3-4 linguri miere lichida pentru servit

Cum facem:

Pentru ca sunt foarte simplu de facut, dar prin explicatii poate parea dificil, m-am gandit sa va arat cum se face cu ajutorul mai multor poze 😉

  • bateti oul intr-un bol si pregatiti o pensula
  • taiati aluatul in 16 parti egale, intindeti cu sucitorul fiecare patratel in parte, apoi, cu ajutorul unui cutit faceti un chenar in interiorul acestuia

aluat intins

  • ungeti cu ou marginea interioara a chenarului, apoi lipiti marginile exterioare, ca si cum ati forma rama unui tablou

collage2

collage3

  • transferati “tablouasele” intr-o tava pe care ati intins in prealabil hartie de copt
  • taiati fiecare para in doua, curatati cotorul, tatiati jumatatile in felii, apoi separatile pentru a obtine sferturi

collage4

  • puneti in fiecare tarta cate o bucatica de branza, apoi puneti sfertul de para taiat felii, in forma de evantai
  • ungeti ramele “tablouasului” (tartei deja formate) cu oul ramas
  • presarati zahar pe deasupra si dati la cuptorul incins la 180 de grade C/gaz 4 pentru 15-20 de minute sau pana cand capata o culoare aurie

collage5

Serviti cu miere  din abundenta. Un deliciu!

mintarte2

Pofta buna!

Post Navigation

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Calatorii si Farfurii

Calatorii si Farfurii, blog de food & travel scris de Alexandra şi Cătălin, doi oameni c-un veşnic dor de cumpărat bilete de avion şi savurat preparate locale.

David Lebovitz

Baking and cooking recipes for everyone

Katie at the Kitchen Door

Globally-inspired, seasonal recipes

Green Kitchen Stories

Healthy Vegetarian Recipes.

Deliciously Organic

Simple Dishes, Vibrant Flavors Everyone Will Love

bucatardinpasiune

blog culinar

maggiesonebuttkitchen

Passionate about cooking and baking and love to share.

Dulciuri fel de fel

Orice iti doresti pentru clipele tale de rasfat

Placeri simple

Simple recipes for handy foodies

Monique Ceccato

Published Australian travel journalist and photographer, living and working in Norway.